Acasă » Video » Cum a reușit Ionuț Dolănescu să își împace părinții după 30 de ani? Ce reacții au avut Maria Ciobanu și Ion Dolănescu la revederea neașteptată

Cum a reușit Ionuț Dolănescu să își împace părinții după 30 de ani? Ce reacții au avut Maria Ciobanu și Ion Dolănescu la revederea neașteptată

De: Mircea Tudose 08/06/2022 | 18:26

Chiar dacă sentimentele bune încă există, orgoliul este un motiv des întâlnit în separarea multor familii fericite. Iar o astfel de situație s-ar fi petrecut și în familia regretatului Ion Dolănescu. După frumoasa relație cu Maria Ciobanu, între cei doi artiști au intervenit diverse neînțelegeri care i-au adus în pragul despărțirii. Fiul lor, Ionuț Dolănescu, a fost nevoit să treacă prin situații dificile în timpul copilăriei, din cauza lipsei materne, care i-a cauzat numeroase amintiri dureroase.

După o lungă perioadă de timp departe de mama sa, Ionuț Dolănescu a încercat să producă o reuniune neașteptată între părinții săi.  Deși orgoliul ar fi stat în calea fericirii lor timp de 30 de ani, Maria Ciobanu și Ion Dolănescu au avut ocazia să se reîntâlnească surprinzător, într-o emisiune televizată.

„Am riscat foarte mult, pentru că tata putea să plece”

„Sunt convins că părinții mei au fost suflete-pereche. Ei împreună au fost cel mai frumos cuplu din muzica noastră populară. Sunt convins că mama mea, Maria Ciobanu, a fost femeia vieții tatălui meu.

Sunt convins că s-au iubit nebunește și probabil din această iubire exacerbată s-a născut și ura pe care și-au purtat-o timp de 30 de ani.

Ionuț Dolănescu, fiul lui Ion Dolănescu și al Mariei Ciobanu (Foto: Instagram)

Cert este că am reușit, după 30 de ani, să îi împac și acesta este un lucru extraordinar.

(CITEȘTE ȘI: MOMENT EMOȚIONANT LA NUNTA LUI DRAGOȘ DOLĂNESCU! VEZI CUM L-A OMAGIAT PE TATĂL SĂU ȘI IMAGINI EXCLUSIVE DE LA PETRECERE)

Era o emisiune în direct și am riscat foarte mult, pentru că tata putea să plece. El era un tip foarte radical.

Am riscat foarte mult împreună cu doamna Elise Stan, dar iată că lucrul s-a întâmplat, până la urmă. Eu am început să plâng, mama a uitat și textul… a fost un moment foarte emoționant.

Eu cred că ambii își doreau această împăcare”, a povestit Ionuț Dolănescu la Etno TV.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Mircea Tudose a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții de presă românești și din Europa. Cu numeroase citeste mai mult
Parteneri
Centralele de apartament, INTERZISE!? „Nu se poate preciza o dată anume...”
Centralele de apartament, INTERZISE!? „Nu se poate preciza o dată anume...”
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de ani mai în vârstă ca ea!
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
4 zodii dau lovitura la începutul verii. Din iunie, proiectele și dorințele lor încep să se concretizeze
4 zodii dau lovitura la începutul verii. Din iunie, proiectele și dorințele lor încep să...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de fapt un bărbat cu un plan ascuns
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Andreea Tonciu, adevărul despre divorț: „Să punem punct, gata”. Cum se înțelege vedeta cu Daniel Niculescu
Andreea Tonciu, adevărul despre divorț: „Să punem punct, gata”. Cum se înțelege vedeta cu Daniel...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun un lucru și sper să îți intre foarte bine în cap. Realizez că din asta s-a făcut o obișnuință.”
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Ce i-a spus Florin Piersic medicului Adrian Marinescu, pe patul de spital: “Este foarte important”
Ce i-a spus Florin Piersic medicului Adrian Marinescu, pe patul de spital: “Este foarte important”
Domeniul în care România poate să devină un jucător major în toată Europa. Lovitură totală pentru multe alte țări: 10 miliarde de euro
Domeniul în care România poate să devină un jucător major în toată Europa. Lovitură totală...
PUTIN vrea pace. China a făcut marele anunț
PUTIN vrea pace. China a făcut marele anunț
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe trecători. Imagini cu un PUTERNIC IMPACT emoțional! VIDEO
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Halep a RENUNȚAT. Anunțul dureros făcut de marea sportivă: Va fi greu acum
Mini eclere făcute în casă. Rețeta pentru un desert perfect în doar câțiva pași
Mini eclere făcute în casă. Rețeta pentru un desert perfect în doar câțiva pași
BANCUL ZILEI | Ion și Gheo cară un frigider
BANCUL ZILEI | Ion și Gheo cară un frigider
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu!...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
"Povestesc cu rușine". Ce i-a transmis Daniel Balaciu din închisoare Danei Roba?! Conversațiile telefonice surprinzătoare
Imagine rară cu fiul lui Ștefan Bănică Jr. și al Laviniei Pîrva. Cel mic a împlinit 5 ani
Imagine rară cu fiul lui Ștefan Bănică Jr. și al Laviniei Pîrva. Cel mic a...
Concedieri în masă la o mare firmă din România. Toți angajații dați afară
Concedieri în masă la o mare firmă din România. Toți angajații dați afară
Soluția ieftină cu care e bine să stropești legumele plantate și pomii fructiferi. Cel mai bun îngrășământ natural pentru grădină conține 2 ingrediente pe care le ai în bucătăria ta
Soluția ieftină cu care e bine să stropești legumele plantate și pomii fructiferi. Cel mai...
×